Aproximativ 150 de florari protestează, marţi, în Piaţa Universităţii, nemulţumiţi că primăriile de sector nu le mai eliberează autorizaţii de funcţionare, ei susţinând că în această situaţie s-a ajuns din cauza Primăriei Capitalei, care a oprit orice fel de avizare pe motiv că lucrează la un regulament pentru comerţul cu flori în Bucureşti.
Protestatarii au început să se adune în jurul orei 10.00 în Piaţa Universităţii, unde au venit cu flori şi au spus că ei vor să muncească, însă sunt împiedicaţi de autorităţile locale, care nu le mai eliberează avize de funcţionare.
"După sute de ani, meseria noastră, una dintre cele mai frumoase meserii tradiţionale rome, meseria de florar, este pusă în pericol. Unele primării din Bucureşti nu mai eliberează avize de funcţionare din cauza Primăriei Capitalei, care a oprit orice fel de avizare deoarece lucrează la un regulament pentru comerţul cu flori”, a declarat preşedintele Asociaţiei Florarilor şi Meseriilor Tradiţionale, Adrian Dincă.
"Uniunea Europeană şi statul român trebuie să promoveze condiţiile pentru a crea locuri de munca pentru integrarea romilor în societate. Contrar acestor principii, în momentul de faţă, cu voie sau fără voie, se pun în pericol sute de familii. În această situaţie, atât noi cât şi copiii nostrii suntem nevoiţi să luăm în calcul plecarea din ţară şi, bineînţeles, să devenim asistaţii sociali ai Europei”, a mai spus Adrian Dincă.
O delegaţie a protestatarilor a plecat, în jurul orei 11.00, la sediul Primăriei Capitalei, pentru a semnala problemele cauzate de lipsa acestor avize de funcţionare.
Florarii vor să îi ceară primarului Capitalei să deblocheze avizele de funcţionare şi să fie luat în considerare şi punctul lor de vedere când se decide regulamentul comerţului cu flori în Bucureşti, aflat acum în lucru la municipalitate.