Autorităţile americane au anunţat că patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion de mici dimenisiuni peste două locuinţe dintr-un cartier rezidenţial al localităţii Riverside, situată la aproximativ 100 de kilometri de Los Angeles, transmite CNN.
Aeronava Cesna 310 s-a prăbuşit la mai puţin de un kilometru de aeroportul municipal Riverside, la scurt timp după ce decolase cu destinanţia San Jose.
Autorităţile locale au explicat că avionul de mici dimensiuni, care avea cinci persoane la bord, s-a rupt în două după ce a lovit două locuinţe din Riverside.
”Nu putem să determinăm în acest moment dacă există şi victime din aceste locuinţe sau toate victimele sunt din avion”, a declarat şeful departamentului de pompieri, Michael Moore.
De asemenea, cel puţin o persoană de la bordul avionului de mici dimensiuni a supravieţuit tragediei aviatice. Este vorba despre o adolescentă care a căzut din avion înainte de impact şi primeşte îngrijiri medicale la spitalul comunitar Riverside.
Moore a precizat că pasagerii avionului erau originari din sudul Californiei şi au participat la o compertiţie de majorete din Riverside.
Potrivit primelor informaţii, în avion erau doi adulţi şi trei adolescenţi, fiind vorba despre o întreagă familie. Tragedia aviatică a avut loc în jurul orei locale 16.41 (00.41 ora României).
Patru morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimenisiuni într-un cartier rezidenţial din Riverside, California
28 februarie 2017
- citeşte totul despre:
- america,
- persoane,
- avion,
- mic,
- locuinte,
- california,
- sua,
- los angeles,
- cesna
(34 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Tactica raidurilor aeriene duble face multe victime în Siria
(16 martie 2016)
39 vizualizări
Tensiunea dintre SUA şi Rusia creşte din nou după incidentul din Siria: Ambasador rus la ONU: Avem probleme mari!
(18 septembrie 2016)
33 vizualizări
Un avion cargo s-a prăbuşit peste case în Kîrgîzstan. Cel puţin 36 de morţi, printre care şi şase copii
(16 ianuarie 2017)
68 vizualizări
Percheziţii la fabrica de ciment din Capitală unde au fost găsiţi morţi doi paznici; poliţiştii şi procurorii caută noi date pentru anchetă
(23 iulie 2018)
88 vizualizări
Percheziţii în Bucureşti şi 10 judeţe
(11 ianuarie 2016)
46 vizualizări
Inna cântă azi la Soci
(8 februarie 2014)
80 vizualizări
Temperaturi de 28 de grade mâine! Ce spun meteorologii
(4 aprilie 2016)
36 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 3,5 în judeţul Vrancea
(27 ianuarie 2017)
89 vizualizări
Incendiu într-o localitate din judeţul Buzău, la un imobil în care locuiesc muncitori; trei persoane au fost evacuate
(25 ianuarie 2017)
33 vizualizări
Poliţiştii prahoveni fac percheziiţii la firme specializate în acordarea de împrumuturi
(16 noiembrie 2015)
92 vizualizări
NATO îşi deschide un birou în Republica Moldova
(22 martie 2015)
57 vizualizări
Pakistanul ridică moratoriul asupra pedepsei cu moartea după atacul asupra şcolii
(17 decembrie 2014)
132 vizualizări
Ninsoare abundentă la munte
(26 noiembrie 2013)
71 vizualizări
Accident la Nistoreşti
(27 decembrie 2013)
115 vizualizări
Djokovic- out!
(21 ianuarie 2014)
63 vizualizări
China a interzis Crăciunul
(26 decembrie 2014)
49 vizualizări
Cutremur cu magnitudinea 3,4 în judeţul Vrancea
(5 februarie 2018)
105 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























