Autorităţile australiene au anunţat că cinci persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste acoperişul unui centru comercial la scurt timp după ce decolase de pe un aerodrom din apropiere de Melbourne, transmite Reuters.
Potrivit poliţiei, este vorba de un avion Beechcraft King.
De asemenea, echipajul avionului anunţase o defecţiune la motor înainte de a se prăbuşi peste un centru comercial situat în apropierea pistei aeroportului Essendon.
Martorii susţin că avionul a explodat în momentul impactului, iar un fum negru s-a ridicat deasupra autostrăzii din apropiere.
”Erau cinci oameni în aeronavă, dar se pare că nimeni nu a supravieţuit acestui accident”, a declarat adjunctul comisarului de poliţie din Victoria, Stephen Leane.
Tragedia aviatică a avut loc în jurul orei locale 9.00 (00.00 ora României), cu aproximativ o oră înainte de deschiderea centrului comercial din Melbourne.
Potrivit primelor informaţii, aeronava se îndrepta spre insula King, situată în strâmtoarea Bass dintre Australia şi Tasmania.
Australia: Cinci persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste un centru comercial
21 februarie 2017
(75 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Uniunea Europeană a decis ridicarea vizelor de călătorie pentru ucraineni şi georgieni
(8 decembrie 2016)
43 vizualizări
Medicii vor să iasă din nou în stradă. Sanitas ameninţă cu greva generală
(6 mai 2016)
34 vizualizări
Numărul judeţelor aflate sub cod galben de ceaţă a ajuns la 18; vizibilitatea este redusă pe autostrăzile A1 şi A3
(17 februarie 2017)
46 vizualizări
Japonia: Puternic cutremur în sudul ţării, fără risc de tsunami
(9 mai 2017)
34 vizualizări
Ministerul Sănătăţii cere monitorizarea apei potabile din zonele afectate de inundaţii
(30 iulie 2014)
44 vizualizări
Incendiu la acoperişul unei clădiri dezafectate din incinta fostei fabrici de cântare ”Balanţa” din Sibiu
(3 octombrie 2016)
68 vizualizări
Ambasadorul ucrainean la ONU: Rusia pregăteşte invazia
(12 noiembrie 2014)
36 vizualizări
Incendiu în Gara de Nord din Timişoara, la un vagon de tren dezafectat; pompierii intervin cu cinci autospeciale
(16 martie 2017)
32 vizualizări
Incident terorist în Australia: o victimă şi un răpitor au fost ucişi, o ostatică eliberată
(6 iunie 2017)
50 vizualizări
Zeci de percheziţii în Bucureşti şi 12 judeţe
(29 octombrie 2015)
59 vizualizări
Ucraina: Numeroşi jurnalişti agresaţi în timpul protestelor antiguvernamentale
(4 februarie 2014)
35 vizualizări
Alpinist căzut într-o râpă din Munţii Făgăraş
(2 martie 2014)
194 vizualizări
COD GALBEN de ninsori, ploi, polei şi vânt, în Bucureşti şi 27 de judeţe
(30 noiembrie 2014)
54 vizualizări
Marian Vanghelie rămâne în arest la domiciliu
(3 august 2015)
69 vizualizări
Imigranţi: Cât costă un paşaport fals pentru Europa
(9 februarie 2016)
99 vizualizări
SUA: Rusia a pregătit tancuri şi artilerie pentru a le livra insurgenţilor din Ucraina
(21 iunie 2014)
100 vizualizări
Nicolae Popa, condamnat în dosarul prăbuşirii FNI, a fost eliberat din închisoare
(4 septembrie 2017)
46 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























