Un acrobat a căzut, duminică, de la o înălţime de circa opt metri, în timpul unui spectacol la Circul Globus din Capitală, bărbatul fiind transportat, în stare de inconştienţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
"Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost preluat de la Circul Globus de un echipaj SMURD. Pacientul are un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea conştienţei, şi o contuzie la gleznă, în urma căderii de la o înălţime de aproximativ opt metri", a declarat, pentru News.ro, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa.
Incidentul s-a petrecut chiar în timpul spectacolului, acrobatul, cetăţean român, fiind un colaborator al circului, potrivit Comisiei de Cultură a Primăriei Capitalei.
Primele informaţii arată că, în timpul acrobaţiei, bărbatului i-ar fi alunecat mâna şi s-a prăbuşit în gol. La venirea medicilor, acrobatul ar fi fost conştient, starea lui alterându-se ulterior.
Spectacolul de circ a fost întrerupt în urma accidentului, iar spectatorii au fost evacuaţi, potrivit Realitatea TV.
La faţa locului au intervenit două ambulanţe SMURD, dintre care una cu medic, au precizat reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov. În cauză se va deschide dosar pentru accident de muncă, de către Sectia 6 Poliţie, a anunţat Poliţia Capitalei.
Un acrobat a căzut de la circa opt metri în timpul unui spectacol la Circul Globus, fiind transportat la spital
29 ianuarie 2017
(104 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Preşedintele uzbekistanului a decedat. Avea 78 de ani
(2 septembrie 2016)
38 vizualizări
DNA va cere CSM încuviinţarea pentru reţinerea judecătorului Mustaţă
(29 aprilie 2014)
71 vizualizări
Verificări DNA la Primăria Zalău, sunt vizate dosare privind reconstituirea dreptului de proprietate
(19 octombrie 2015)
41 vizualizări
SUA îşi etalează puterea: O rachetă intercontinentală a fost lansată la aproape 10 mii de kilometri distanţă
(24 martie 2015)
37 vizualizări
Dosarul "Academiei infractorilor": Paisprezece membri ai grupării infracţionale, arestaţi preventiv
(25 aprilie 2015)
36 vizualizări
Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon trimis din nou în judecată
(23 decembrie 2014)
50 vizualizări
Atac armat la Marea Moschee din Quebec: Cinci persoane au fost ucise
(30 ianuarie 2017)
28 vizualizări
Prejudiciul constatat de Fisc la producătorii de textile este imens
(18 octombrie 2015)
55 vizualizări
Preşedintele CJ Hunedoara audiat la DNA
(3 decembrie 2014)
36 vizualizări
Franţa: 12 morţi într-un accident de microbuz
(25 martie 2016)
67 vizualizări
Eva Tofalvi va fi portdrapelul României la Soci
(21 ianuarie 2014)
40 vizualizări
În Rusia, s-a lansat calendarul pe 2017 cu Vladimir Putin
(16 octombrie 2016)
40 vizualizări
Încă un atac în numele Statului Islamic
(14 decembrie 2015)
37 vizualizări
Patru persoane, arestate într-un dosar de proxenetism
(24 octombrie 2013)
45 vizualizări
METEO: Iarna îşi reintră în drepturi
(25 decembrie 2014)
42 vizualizări
Premierul Japoniei va face o vizită istorică în Hawaii pentru comemorarea victimelor atacului de la Pearl Harbor
(6 decembrie 2016)
44 vizualizări
Pericol maxim: Carne expirată de 40 de ani, pregătită să intre în magazine
(28 februarie 2016)
250 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























