Un pasager a creat panică într-un avion, după ce a încercat să deschidă uşa din spatele avionului pentru a fuma o ţigară la 11.000 de metri altitudine, potrivit Independent.
Zborul Lufthansa LH476, care mergea pe ruta Munchen-Vancouver a fost întrerupt din cauza pasagerului indisciplinat. Avionul a aterizat, astfel, la Hamburg pentru ca bărbatul să fie îndepărtat din avion.
Membrii echipajului l-au găsit pe bărbat la spatele avionului Airbus A340 foarte agitat, ţipând obsesiv după ce a încercat să deschidă uşa avionului pentru a-şi aprinde o ţigară.
La aterizare, bărbatul a fost preluat de o echipă de specialişti, astfel a fost diagnosticat cu probleme psihice.
Zborul care în mod normal durează 11 ore a fost întârziat cu trei ore. Poliţia din Hamburg a confirmat că nu se vor mai face investigaţii în acest caz.