Senatoarea PNL Doina Tudor a obţinut o victorie de etapă în faţa DNA, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistraţii de drepturi şi libertăţi au stabilit ca aceasta să fie cercetată sub control judiciar, respingând astfel solicitarea DNA de arestare preventivă.
Doina Tudor a fost pusă sub acuzare în dosarul în care fostul său soţ, Daniel George Tudor, la data faptei preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ulterior vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, este anchetat în stare de arest la domiciliu pentru luare de mită. În acest dosar, este cercetat tot în arest la domiciliu şi Ovidiu Marian, fost secretar general al Senatului, pentru trafic de influenţă.
DNA susţine că, în perioada martie-mai 2013, Doina Tudor l-a ajutat în mod direct pe Daniel Tudor să primească suma de 200.000 de euro (din suma totală de 300.000 de euro primită de acesta), pentru ca el, în calitate de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, să favorizeze o firmă de asigurări care făcuse obiectul unor activităţi de control.