Vremea se va menţine mai rece decât în mod normal pentru această perioadă în următoarele trei zile, în special în zonele sudice, sud-estice, vestice şi nord-vestice, iar ceaţa şi chiciura vor fi prezente în majoritatea regiunilor pe timpul nopţilor şi la primele ore ale dimineţilor, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Adrian Boariu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
În acelaşi timp, prognoza pentru Bucureşti arată că vremea va fi geroasă în nopţile de vineri, sâmbătă şi duminică, în timp ce dimineţile vor sta sub semnul ceţei şi depunerii de chiciură.
"Vineri, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării, iar noaptea în nord-vest, centru şi local în sud şi în vest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între—8 şi două grade Celsius, iar cele minime între—15 şi—4 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări în general în regiunile estice, sud-estice şi parţial în cele sudice şi centrale. Trecător, va ninge slab local în Moldova şi izolat în Dobrogea şi Oltenia. La primele ore ale intervalului va fi ceaţă, asociată cu chiciură, în sud, centru şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări la munte în special la altitudini mari şi pe spaţii restrânse din partea de răsărit a ţării. La Bucureşti, va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă, geroasă dimineaţa, iar valorile termice vor fi în jurul a—4 grade Celsius. Valorile minime vor fi cuprinse între—8 şi—6 grade. Cerul va avea înnorări, iar în primele ore ale intervalului vor fi condiţii de ceaţă, asociate cu depunere de chiciură. Vântul va sufla slab până la moderat", a precizat Boariu.
Acesta a adăugat că, sâmbătă, valorile termice vor continua să rămână scăzute pentru această perioadă din an, în special în sudul şi sud-estul teritoriului, iar maximele vor oscila între—4 şi 6 grade.
"Sâmbătă, valorile termice vor fi mai coborâte decât în mod normal la această dată, în regiunile sudice şi sud-estice, dar se vor apropia de mediile climatologice în restul teritoriului. Ger va mai fi local, dimineaţa, în vestul, nord-vestul şi sudul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în regiunile estice şi sud-estice, unde trecător şi izolat va mai ninge slab. De asemenea, ceaţa asociată cu chiciura va fi prezentă dimineaţa pe arii restrânse, iar noaptea în sud, centru şi est şi doar izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între—4 şi 6 grade, cu cele mai ridicate valori în vest, iar cele minime între—17 grade în depresiuni şi—1 grad în dealurile de vest. La Bucureşti, valorile termice vor rămâne sub mediile climatologice specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea vor fi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură. Temperatura maximă va fi de 1-2 grade Celsius, iar cea minimă de—6 grade, posibil mai coborâtă în zona pre-orăşenească", notează meteorologul de serviciu al ANM.
Duminică, estimările ANM arată că valorile termice vor fi negative în Oltenia şi în dealurile de vest, în timp ce minimele vor coborî până la—19 grade Celsius, în depresiuni.
"Duminică, vremea se va menţine mai rece decât în mod normal pentru acest interval, în regiunile sudice şi sud-estice, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor încadra în mediile climatologice specifice perioadei. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse mai ales în centru şi sud va fi ger. În zonele joase de relief din sudul şi estul ţării cerul va avea înnorări şi atât dimineaţa, cât şi noaptea va fi ceaţă, asociată cu depunere de chiciură. Izolat, vor fi condiţii de burniţă sau fulguieli, iar în restul teritoriului cerul va fi variabil şi ceaţa va fi prezentă local în Transilvania şi izolat în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între—5 grade în Oltenia şi—7 grade Celsius în dealurile de vest, iar cele minime între—19 grade în depresiuni, zona Carpaţilor Orientali, şi—1 grad în Banat şi Crişana, dar şi în sudul Litoralului. La Bucureşti cerul va fi temporar noros ziua şi acoperit noaptea. Dimineaţa, se va semnala ceaţa asociată cu chiciură. Vântul va sufla, în general, moderat. iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad Celsius, iar cea minimă va fi între—8 şi—7 grade, uşor mai coborâtă în zona pre-orăşenească", a punctat specialistul ANM.
ANM: Vreme geroasă în majoritatea regiunilor, în următoarele trei zile
26 ianuarie 2017
(53 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
SUA: Doua aeronave de pasageri, escortate de avioane F-16 dupa o amenintare cu bomba
(25 ianuarie 2015)
47 vizualizări
Nave de război ale SUA şi Chinei, la un pas de coliziune în Marea Chinei de Sud
(14 decembrie 2013)
50 vizualizări
Aproape 200.000 de ucraineni protestează la Kiev faţă de noile legi represive
(19 ianuarie 2014)
39 vizualizări
O grupare desprinsă din PKK a revendicat atentatul de la Ankara
(19 februarie 2016)
32 vizualizări
Fiscul renunţă la verificarea averii lui Dinu Patriciu
(30 august 2014)
66 vizualizări
Larisa Iordache, aur la sol şi bârnă, Diana Bulimar, argint la sol, la Cupa Mondială de la Doha
(29 martie 2014)
99 vizualizări
Agresorul baschetbalistului Hardy,condamnat la 7 ani de închisoare cu executare
(16 ianuarie 2014)
60 vizualizări
Statul Islamic a pierdut o localitate strategică în nordul Siriei
(6 august 2016)
45 vizualizări
Cinci persoane, audiate în urma percheziţiilor la administraţii judeţene ale finanţelor publice din Botoşani, Iaşi şi Neamţ
(8 iunie 2017)
52 vizualizări
Un teribilist cu un bolid de lux a ucis doi oameni şi a rănit grav alţi doi
(7 decembrie 2014)
87 vizualizări
Videanu poate pleca în Italia la un târg de marmură, între 17 şi 22 iunie
(16 iunie 2015)
51 vizualizări
Un director din Consiliul Judeţean Sibiu reţinut şi alte patru persoane sub control judiciar
(2 august 2016)
60 vizualizări
Cod portocaliu şi galben de ploi în mai multe zone din ţară
(28 iulie 2014)
33 vizualizări
Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon, la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier
(9 septembrie 2018)
59 vizualizări
Cătălin Voicu, acuzat într-un nou dosar
(23 iulie 2014)
57 vizualizări
Râul Arieş din Munţii Apuseni, poluat cu steril după ce o sondă inversă de la Cupru Min a cedat
(4 aprilie 2017)
148 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























