Poliţişti şi procurori moldoveni au efectuat miercuri dimineaţa percheziţii în nordul ţării, la domiciliile şi în maşinile a 11 persoane suspectate că fac parte dintr-o grupare criminală paramilitară.
Cele 11 persoane au fost reţinute, potrivit Unimedia.
Membrii grupării ar fi intenţionat să preia controlul asupra unor unităţi militare şi unei închisori, în vederea eliberării unor deţinuţi, potrivit ProTV Chişinău.In urma percheziţiilor au fost confiscate arme şi grenade.
Membrii grupării sunt originari din Bălţi, potrivit ProTv, care adaugă că unul dintre ei este rus şi ar fi luptat în Donbas, o regiune din estul Ucranei aflate sub controlul unei rebeliuni proruse.
Scopul grupării era să atace armat instituţiile statului, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, citat de postul moldovean.
Suspecţii sunt vizaţi în cadrul unei cauze penale, iniţiate pe 27 octombrie, pentru crearea sau conducerea unei organizaţii criminale, potrivit aceleiaşi surse.