Doi copii au fost răniţi, unul dintre ei având o fractură la un picior, şi cinci autoturisme au fost avariate, în urma unui accident produs în municipiul Piteşti, după ce o maşină condusă de un tânăr a lovit două autoturisme aflate în mers, după care autovehiculele au ricoşat în alte două maşini parcate pe marginea drumului.
Accidentul s-a produs în noaptea de Crăciun, în municipiul Piteşti.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Argeş, un tânăr de 23 de ani, care conducea un autoturism Volkswagen Bora dinspre Târgu din Vale către zona Podul Viilor, a vrut să treacă de pe banda unu pe banda a doua a sensului de mers, însă nu s-a asigurat şi a lovit două autoturisme, un BMW şi un Ford Fiesta.
În urma impactului dintre cele trei autoturisme, acestea au fost proiectate în alte două autovehicule parcate pe marginea drumului.
În autoturismul Ford se aflau o femeie şi cele două fiice ale sale, cu vârste de 10, respectiv 13 ani, ambii copii fiind răniţi.
Potrivit surselor citate, fata de 13 ani are o fractură la un picior, iar sora sa a suferit mai multe contuzii. De asemenea, şoferul care a provocat acidentul a fost rănit.
Poliţiştii au deschis dosar de cercetare pentru vătămare corporală din culpă.