Sute de mii de cubanezi s-au strâns aseară în Piaţa Revoluţiei de la Havana, ca să-i aducă un omagiu lui Fidel Castro. La ceremonie au fost prezenţi mai mulţi lideri de stânga din America Latină şi Africa, dar au lipsit majoritatea liderilor occidentali. Urna cu cenuşa părintelui revoluţiei cubaneze va fi purtată, începând de astăzi, într-un pelerinaj prin toată ţara, înainte de funeraliile care vor avea loc duminică la Santiago de Cuba.

Mii de cubanezi de toate vârstele şi din toate categoriile sociale au mers în Piaţa Revoluţiei, unde sunt afişate portretele uriaşe ale lui Fidel Castro şi Che Guevara. Oficialilor cubanezi care au luat parte la ceremonie li s-au alăturat preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, şi al Boliviei, Evo Morales.

Au lipsit liderii occidentali, cu excepţia premierului elen Alexis Tsipras, dar şi prietenii Cubei, precum Vladimir Putin sau preşedintele Chinei.

Între timp, turiştii care aveau programate călătorii în Cuba au fost dezamăgiţi să găsească străzile Havanei lipsite de agitaţia obişnuită. Mai mult, vânzarea de alcool şi petrecerile sunt interzise în perioada de doliu naţional.

„E foarte multă linişte, oamenii stau acasă, în mod clar afectaţi de moartea acestui om, chiar dacă nu toată lumea este de acord cu el”, a spus un turist.

„Nu prea e bine pentru noi că nu se vinde alcool. Am venit în vacanţă şi scopul principal era să ne distrăm, să dansăm, să bem, dar toată lumea stă în casă noaptea. Nu e ce speram”, a adăugat un alt turist.

Alţii şi-au scurtat şederea la Havana, căci sunt închise şi muzeele şi cinematografele, pe lângă cluburi şi discoteci.