Statele Unite continuă să-şi întărească prezenţa militară în Europa pe baza planurilor în vigoare, indiferent de intenţiile viitoare ale preşedintelui ales, Donald Trump, a anunţat Pentagonul, potrivit site-ul postului de televiziune France24.

Donald Trump, care urmează să preia funcţia de preşedinte al Statelor Unite în luna ianuarie, a provocat temeri în rândul statelor europene, după ce în timpul campaniei electorale a promis că Washingtonul va condiţiona respectarea angajamentelor asumate în cadrul NATO în funcţie de contribuţiile statelor membre la Alianţa Nord-Atlantică.

În luna februarie, SUA urmează să înceapă desfăşurarea unei noi brigăzi în Europa, astfel ridicând numărul bigăzilor americane pe continentul european la trei.

"Executăm planurile aşa cum au fost ele concepute împreună cu aliaţii noştri din NATO," a declarat Peter Cook, purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

"Lăsăm următoarea administraţie să-şi prezinte alegerile în ceea ce priveşte politicile," a completat oficialul.

Noua brigadă urmează să participe la un exerciţiu militar în Polonia, înainte de a detaşa companii în Bulgaria, România şi statele baltice.

Donald Trump, care în timpul campaniei electorale l-a lăudat pe liderul rus Vladimir Putin, a criticat atitudinea lui Barack Obama faţă de Rusia şi a declarat că doreşte să îmbunătăţească relaţiile cu Moscova.