Autorităţile din Olanda au identificat circa 30 de suspecţi de crime de război, dintre care o treime sunt sirieni, printre cele aproximativ 59.000 de persoane care au cerut azil anul trecut, a indicat luni ministrul olandez al imigraţiei, Klaas Dijkhoff, relatează agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Klaas Dijkhoff a oferit datele respective într-o scrisoare, în contextul unei dezbateri din ce în ce mai aprinse privind imigraţia, dezbatere alimentată de creşterea numărului de nou-sosiţi în Olanda din zone de conflict din Orientul Mijlociu.

Ministrul a răspuns în scrisoarea sa întrebărilor unor parlamentari, dintre care mulţi fac apel la guvern să înceapă expulzarea migranţilor suspectaţi de comiterea unor atrocităţi sau care încalcă legislaţia olandeză.

Zece dintre suspecţi sunt din Siria şi restul din Eritreea, Sudan, Nigeria, Georgia şi din alte ţări, precizează ministrul, fără să ofere alte detalii. 

Potrivit lui Dijkhoff, s-ar putea ca sirienii să nu fie trimişi acasă, deoarece tratatele internaţionale interzic repatrierea forţată către o ţară unde are loc un conflict. 

Răspunsul împotriva imigraţiei a provocat o ascensiune a Partidului Libertăţii din Olanda, antiimigraţionist şi antislam, partid al cărui lider, Geert Wilders, este periodic cotat în sondaje drept cel mai popular politician al ţării.