Cel puţin cinci persoane au murit şi alte 50 au fost rănite după ce un tren de pasageri Amtrak, ce transporta peste 200 de persoane, a deraiat şi s-a răsturnat în Philadelphia, în noaptea de marţi spre miercuri, relatează Mediafax.
Trenul regional Amtrak se deplasa de la Washington către New York atunci când a deraiat, la nord de oraşul Philadelphia, a anunţat compania Amtrak. Aceasta a închis linia de clare ferată între Philadelphia şi New York pe parcursul nopţii.
Cel puţin 49 de persoane au fost spitalizate, iar şase prezintă răni grave, au anunţat autorităţile. Cel puţin cinci persoane au murit, a declarat primarul din Philadelphia, Michael Nutter. Şapte vagoane s-au răsturnat, a adăugat el.
Echipaţi cu lanterne, pompierii au mers din vagon în vagon în cursul nopţii, salvând pasagerii blocaţi.
La bordul trenului se aflau 238 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, potrivit datelor oferite de compania Amtrak. Informaţiile iniţiale sugerează că sunt cel puţin 50 de răniţi, a afirmat un oficial.
Câteva spitale din Philadelphia au anunţat că primesc pasagerii răniţi. "Este un coşmar", a declarat o femeie aflată la locul accidentului, pentru postul de televiziune KYW, asociat CNN. "Eram pe locul din faţă, iar această valiză roşie uriaşă a zburat spre mine", a povestit ea. "Cred că am câteva coaste rupte. Dar încerc să ajut ... sunt multe, multe persoane rănite", a continuat ea.
FBI se află la faţa locului pentru a asista ancheta, dar până în prezent nimic nu indică faptul că accidentul ar fi un act de terorism.
În martie, cel puţin 55 de persoane au fost rănite când un tren Amtrak s-a ciocnit cu un camion blocat pe şine în North Carolina.
Cel puţin cinci morţi şi 50 de răniţi după deraierea unui tren
13 mai 2015
(49 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Român, condamnat în Irlanda pentru trafic de droguri
(13 decembrie 2013)
353 vizualizări
Epidemie de rotavirus în judeţul Alba. Numărul de cazuri este de trei ori mai mare comparativ cu 2016
(24 ianuarie 2017)
57 vizualizări
O mireasă şi 30 de nuntaşi au ajuns la spital în noaptea nunţii
(6 iulie 2014)
284 vizualizări
Se întoarce canicula
(2 august 2013)
68 vizualizări
Organizaţia Medici fără Frontiere anunţă că a salvat 373 de migranţi în largul Libiei
(29 septembrie 2015)
52 vizualizări
Duel între surorile Williams în sferturi la US Open
(7 septembrie 2015)
48 vizualizări
Decizia Tribunalului Constanţa în privinţa lui Giovani Becali
(10 decembrie 2015)
165 vizualizări
Noi audieri în dosarul lui Bogdan Olteanu: Părinţii şi fosta soţie, la DNA
(12 septembrie 2016)
53 vizualizări
Opt morţi şi peste 20 de răniţi în urma unui cutremur moderat în vestul extrem al Chinei
(11 mai 2017)
38 vizualizări
CNATDCU: Laura Codruţa Kovesi NU a plagiat
(8 decembrie 2016)
67 vizualizări
Procurorii DNA fac percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, inclusiv la Primăria Sector 5
(6 mai 2016)
42 vizualizări
SUA: O pană de curent a afectat aproape 90.000 de abonaţi din San Francisco
(22 aprilie 2017)
26 vizualizări
Parada maşinilor de epocă
(17 mai 2014)
60 vizualizări
Senatoarea Doina Tudor va fi cercetată în arest la domiciliu
(10 martie 2016)
43 vizualizări
Cutremur în Prahova
(11 martie 2014)
114 vizualizări
Referendum cu 30%
(10 septembrie 2013)
51 vizualizări
Un microbuz din România a ieşit de pe carosabil într-un şanţ, pe o autostradă din Franţa
(28 ianuarie 2017)
28 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























