Simona Halep a fost desemnată de WTA jucătoarea cu cel mai mare progres în 2013. "Totul a început cu un parcurs incredibil la Roma, iar acum, şase luni mai târziu, ea se află pe punctul de a ajunge în Top 10 - Simona Halep este «Most Improved Player Of The Year»", se arată pe site-ul WTA.

Wtatennis.com notează că la Roma, în luna mai, Halep a învins patru jucătoare importante - Svetlana Kuzneţova, Agnieszka Radwanska, Roberta Vinci şi Jelena Jankovici, iar în semifinale a fost eliminată de liderul mondial Serena Williams. "Au urmat şase luni de progres. Dacă luăm în considerare şi parcursul de la Roma, Halep a avut un palmares de 43-8 la ultimele 14 turnee, câştigând primele ei şase titluri WTA la Nürnberg, 's-Hertogenbosch, Budapest, New Haven, Moscow şi Sofia, şi încheind pe locul 11 în clasamentul de la 4 noiembrie", adaugă sursa citată.

WTA menţionează că Halep are mari şanse să ajungă în Top 10 la începutul anului 2014 şi să fie a treia româncă care accede în clasamentul celor mai bune zece jucătoare din lume, după Irina Spîrlea (7 WTA în 1997) şi Virginia Ruzici (8 WTA în 1979).