Meteorologii au emis o informare de ploi moderate cantitativ şi intensificări ale vântului, în toată ţara, precum şi de ninsori şi viscol în zona montană, valabilă de marţi după-amiază până joi la prânz.
De marţi, de la ora 14.00, până joi, la ora 12.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În jumătatea de sud va ploua mai ales sub formă de aversă, se pot semnala descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru pătrat şi, izolat, în special în Muntenia şi Dobrogea, 40-50de litri pe metru pătrat.
În cursul nopţii de miercuri spre joi, trecător, în Transilvania şi Moldova vor fi precipitaţii mixte, potrivit meteorologilor.
Vântul se va intensifica în sud-estul teritoriului, unde viteza la rafală va depăşi temporar 55-60 de kilometri pe oră. La munte vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă şi, mai ales în zona înaltă, rafalele vor fi de peste 70-80 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea.