Fostul finanţator al Universităţii Craiova, Dinel Staicu, a fost condamnat la 9 ani de închisoare! Judecătorii i-au aplicat această pedeapsă în dosarul privind fraudarea societăţii Transgaz Mediaş cu peste 11 milioane de euro.
În primă instanţă, Dinel Staicu, primise o pedeapsă de 11 ani de închisoare, în urma unei sentinţe a Judecătoriei Sectorului 2, din decembrie 2013. Staicu a primit această pedeapsă pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Instanţa a mai dispus şi interdicţia ca Staicu să fie ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, să ocupe o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat sau una de conducere a unei persoane juridice pe o perioadă de cinci ani. În acelaşi dosar a fost condamnat şi Aurel Gabriel Coconea, fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaş, pentru abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de şapte ani închisoare. Tot potrivit deciziei luate miercuri de instanţă, fostul director general al SC BDJ SA Craiova, Carmen Ioana Popescu, a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii continuate de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată la o pedeapsă de cinci ani închisoare. În acelaşi dosar a fost condamnat patru ani de închisoare fostul director economic al SC BDJ SA Craiova, Vlad Rebegea, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi pentru asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, scrie Mediafax.
Şi fostul director general al SC Sironex SA Craiova, Cornel Volintiru, a fost condamnat în dosarul de fraudare a Transgaz Mediaş. El a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. Fostul director general adjunct al SC Asigurarea Naţională Română SA, Vasile Banciu, a fost condamnat pentru aceeaşi infracţiune la patru ani de închisoare.