Separatiştii pro-ruşi au denunţat sâmbătă o nouă ofensivă a artileriei ucrainene în câteva localităţi aflate sub controlul insurgenţilor în regiunea Doneţk, informează EFE.

Conform purtătorului de cuvânt al auto-proclamatei republici populare din Doneţk, Edurad Basurin, forţele guvernamentale au lansat în ultimele 24 de ore aproximativ o mie de obuze şi tiruri de mortieră.

Soldaţii ucraineni au atacat zonele aflate sub controlul separatiştilor cu tancuri, blindate, lansatoare de grenade şi arme de foc.

Un civil a fost rănit în atacuri, mai multe case au fost distruse şi câteva zeci de locuinţe au rămas fără curent electric, au anunţa separatiştii.

Potrivit Ministerului Apărării de la Kiev, aproximativ 200 de soldaţi au fost ucişi de la începutul anului în conflictul din estul Ucrainei, unde guvernul de la Kiev susţine că participă şi aproximativ 6.000 de soldaţi ruşi pentru a-i susţine pe separatişti.

În septembrie, ambele tabere au căzut de acord, la Minsk, asupra încetării focului în trei localităţi, Luganskaia, Petrovkoie şi Zolotoe, însă acordul nu a fost respectat.

AGERPRES