Cea mai înaltă instanţă legislativă chineză a adoptat sâmbătă moţiunile de formalizare a abolirii taberelor de reeducare prin muncă şi de relaxare a politicii de control al naşterilor, potrivit Agerpres.
Anunţate de autorităţi în noiembrie, aceste reforme importante au fost aprobate printr-un vot al Comitetului Permanent al Congresului Naţional Popular. Comitetul a aprobat de asemenea o rezoluţie care să permită „cuplurilor să aibă doi copii în cazul în care unul dintre părinţi a fost copil unic“. Rezoluţia, egală cu un document legal în China, însărcinează congresele provinciale să pună în aplicare noua politică adoptată de facă apel la punerea în aplicare a noii politici.
Apărut în 1957, sistemul de reeducare prin muncă permite reţinerea de persoane doar pe baza unei decizii a poliţiei, până la patru ani. Obiect al unor abuzuri, foarte impopulare şi denunţate de organizaţiile de apărare a drepturilor omului, aceste tabere sunt în special folosite de autorităţile locale împotriva contestatarilor regimului.
Aceste tabere ar fi devenit inutile pe măsură ce „s-a dezvoltat“ sistemul judiciar al ţării, a declarat agenţia de stat China Nouă.