Poliţia din California a împuşcat mortal un băiat de 13 ani, care avea în mâini un Kalashnikov de jucărie. Tragedia s-a petrecut în apropiere de casa unde locuia băiatul.
Conform unui comunicat remis de către autorităţi, Andy Lopez Cruz, a fost observat de ofiţeri că ţinea o armă în mână. Aceştia i-au cerut să-l pună jos şi să se supună ordinelor date.
Cum băiatul nu a ţinut cont de apelurile poliţiştilor, aceştia au deschis focul iar apoi l-au încătuşat. La scurt timp, victima a fost declarată decedată.
Incidentul a avut loc chiar în faţa prietenilor şi familiei lui Andy, care susţin că poliţiştii au tras cu intenţia clară de a ucide, fără a efectua foc de avertisment. De asemenea, apropiaţii băiatului spun că poliţiştii au tras în plin, în loc să ţintească mâna sau piciorul victimei.
Mai târziu, s-a dovedit că arma era una de jucărie. Copilul mai avea în buzunarul de la spate un pistol de plastic. Poliţistul care a deschis focul s-a apărat spunând că puştiul a îndreptat arma asupra sa.
Cu o zi înainte, în statul Nevada, un băiat de 12 ani şi-a împuşcat mortal profesorul de matematică şi a rănit doi colegi de clasă, după care s-a sinucis.