Bucureştiul şi aproape toate judeţele ţării sunt, joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ceaţă, pe drumurile naţionale şi pe autostrăzile A1, A2 şi A3 vizibilitatea fiind redusă între 200 şi 50 de metri.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizare nowcasting cod galben de ceaţă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Brăila, Buzău, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Bacău, Vrancea, Botoşani, Galaţi, Neamţ, Vaslui, Iaşi, Alba, Mureş, Harghita, Braşov, Sibiu şi Covasna, valabilă până la ora 11.00.
Ceaţa reduce vizibilitatea sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri şi în Dobrogea, precum şi în judeţele Maramureş şi Cluj.
În unele zone din judeţele avertizate cu cod galben, ceaţa este asociată cu burniţă şi chiciură.