Spionii din dosarul Black Cube şi-au recunoscut faptele în faţa procurorilor DIICOT şi şi-au negociat pedepsele în acordul de vinovăţie, acord care a ajuns în instanţă.
Avocaţii suspecţilor au negociat ca aceştia să primească o pedeapsă de 3 ani cu suspendare.
În luna august, procurorii au făcut audieri şi în Israel. Doi procurori s-au întors în ţară cu probe importante. Ar fi reuşit să stea de vorbă şi cu reprezentanţi ai firmei Black Cube, firma acuzată că şi-a trimis doi angajaţi în România pentru a o spiona pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.
Pe lista celor doi angajaţi ai Black Cube se aflau şi alte persoane publice din România.
Şefa DNA a declarat însă că tentativa de spionaj la adresa ei nu a reuşit.
„Mail-urile mele şi ale familiei nu au fost sparte. Din verificările pe care le-am făcut nici măcar nu s-a încercat acest lucru. Au fost doar telefoane care au fost date în mod repetat şi insistent familiei şi prietenilor apropiaţi. Este o anchetă în derulare la DIICOT. Sper să afle cât mai repede şi cât mai complet adevărul. Cu siguranţă sunt implicate persoane pe care noi le-am investigat sau persoane care susţin persoanele pe care noi le-am investigat”, a declarat şefa DNA.
Potrivit DIICOT, Ron Weiner este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
Pe David Geclowicz, procurorii îl suspectează de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
Ei au conspirat cu un fost ofiţer al Serviciului Român de Informaţii pentru spionarea şi compromiterea procurorului-şef al DNA, dar planul a fost dejucat de DIICOT, însă în acest moment este foarte greu de identificat beneficiarul real al acţiunilor Black Cube pe teritoriul României.
Daniel Horodniceanu, procuror-şef al DIICOT, a declarat că sunt câteva piste şi a admis că Sebastian Ghiţă a dat declaraţii în acest dosar, dar că adresa de email [email protected] nu apare însă în dosar.
Compania Black Cube a fost fondată în 2010 în Tel Aviv de către doi foşti ofiţeri de informaţii israelieni, Dan Zorella şi Avi Yanus, şi are sucursale atât în Londra, cât şi în Paris. Compania oferă servicii juridice şi de intelligence.
Digi 24