Un schior care a fost surprins, sâmbătă, de o avalanşă de mari dimensiuni produsă în Munţii Făgăraş, fiind îngropat sub zăpadă şi purtat pe o distanţă mare, a fost rănit uşor, el reuşind să îşi continue singur coborârea.
Şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că un schior a fost surprins de o avalanşă în Munţii Făgăraş, în zona Vârfului Laiţa.
"Avalanşa a fost de mari dimensiuni, schiorul a fost îngropat complet, dar scos afară tot de zăpadă, în urma rostogolirii. Zăpada l-a purtat destul de mult prin valea care este paralelă cu Valea Bâlea (cea pe unde este traseul telecabinei - n.r.)", a spus Adrian David.Potrivit acestuia, schiorul a suferit răni minore şi şi-a putut continua deplasarea pe schiuri, nefiind necesară intervenţia echipelor de salvare.
Adrian David a precizat că riscul producerii avalanşelor în Munţii Făgăraş, la peste 2.000 de metri altitudine, este de gradul trei pe o scară de la unu la cinci, adică risc însemnat. Potrivit meteorologilor, sâmbătă la ora 15.00, stratul de zăpadă de la Bâlea Lac măsura 227 de centimetri.