Un poliţist de frontieră din Timişoara a fost prins în flagrant, luni seară, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în timp ce primea, printr-un intermediar, 7.000 de euro mită de la un poliţist cercetat într-un dosar la DIICOT Timişoara. După audieri la sediul DNA Timişoara, poliţistul de frontieră a fost reţinut, fiind dus în arestul IPJ Timiş.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, flagrantul a avut loc într-o benzinărie din municipiul Timişoara, poliţistul de frontieră fiind surprins când primea 7.000 de euro care reprezenta o ultimă tranşă dinr-o sumă totală de 13.000 de euro pe care o solicitase unui poliţist cercetat înr-un dosar al DIICOT Timişoara.
Poliţistul de frontieră a primit banii printr-un intermediar şi îi solicitase pentru a amâna rezolvarea dosarului de la DIICOT în care poliţistul, denunţător în acest caz, era cercetat, fiind implicat într-o reţea de falsificare şi plasare de valută contrafăcută.
Poliţistul de frontieră care a primit mita a fost dus la audieri la sediul DNA Timişoara, iar la final a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în aresul IPJ Timiş.
Acesta este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă şi divulgarea de informaţii care nu sunt destinate publicului.