Incendiul puternic izbucnit la mansarda unui hotel de cinci stele din staţiunea Sinaia, de unde 50 de persoane au fost evacuate, a fost stins de pompieri după aproximativ patru ore.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat pentru News.ro că pompierii au reuşit să stingă incendiul, iar în prezent lucrează la decopertarea acoperişului. Potrivit sursei citate, incendiul ar fi izbucnit de la un şemineu aflat într-o cameră de la mansardă, însă pompierii vor stabili cauza exactă.

Incendiul a fost semnalat în jurul orei 4.00 de un turist cazat într-o cameră cu şemineu de la mansardă.

La sosirea pompierilor la faţa locului, mansarda hotelului ardea pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi, degajându-se un fum gros. Ulterior, flăcările s-au extins, cuprinzând peste 300 de metri pătraţi.

Cincizeci de persoane aflate în hotel la momentul izbucnirii focului au fost evacuate, fără să existe răniţi.

Pentru stingerea focului au intervenit peste 50 de pompieri cu şase autospeciale.

Raluca Vasiloae preciza că unitatea de cazare are autorizaţie pentru securitate la incendiu, iar ultimul control a fost făcut de pompieri anul trecut.

Hotelul, cu structură din lemn, este format din parter plus două etaje şi mansardă. Este vorba despre un boutique hotel, cu o capacitate de cazare de 23 de locuri, în 18 camere duble, una single, cinci apartamente, dintre care trei cu zona SPA proprie. Preţul unei noţi de cazare este cuprins între 350 de lei pe noapte pentru camera single, până la 1.350 de lei pentru apartamentul mare, cu zonă cu SPA şi şemineu. Conform site-ului hotelului, trei dintre camere au şemineu. Hotelul a fost inaugurat în 2011.