Douăsprezece persoane au fost rănite, dintre care două grav, în noaptea de duminică spre luni, într-un club de noapte din Londra, după ce au fost împroşcate cu o substanţă ”acidă”, au anunţat luni autorităţile britanice, relatează AFP.
Incidentul a avut loc la Mangle, o discotecă din nord-estul capitalei britanice, în care se aflau aproximativ 600 de persoane, care profitau de weekendul lung de sărbători în Regatul Unit.
Anchetatorii ”cred că o dispută între două grupuri de persoane” a izbucnit în clubul de noapte, ceea ce a determinat un bărbat să pulverizeze o ”substanţă toxică” asupra altor doi, în vârstă de aproximativ 20 de ani, a anunţat Scotland Yard într-un comunicat.
Aceştia din urmă se află într-o stare ”gravă, dar stabilă”, iar celelalte zece victime au fost tratate pentru răni uşoare, a precizat poliţia londoneză, care a evocat iniţial doar ”răni minore”.
”Nicio arestare nu a fost încă operată, iar ancheta continuă. Nimic nu sugerează că acesta ar fi legat de (vreun caz implicând) bande”, mai afirmă poliţia metropolitană, după ce a îndepărtat, în acest stadiu, pista teroristă.
”O substanţă corozivă a fost aruncată în discotecă”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor londonezi, precizând că ”teste PH” (de aciditate) au arătat că este vorba despre o ”substanţă acidă”.
Citând date de la poliţie, BBC a anunţat pentru luna trecută o creştere clară a atacurilor cu acid, la Londra, în ultimii ani. În 2016 au fost înregistrate 454 de cazuri, faţă de 261 în 2015.
Douăsprezece persoane, rănite într-un atac cu acid în discoteca londoneză Mangle
18 aprilie 2017
(35 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
1.400 de hectare de pădure, distruse de incendii în sudul Franţei
(25 iulie 2017)
65 vizualizări
Poliţia bulgară a reţinut 60 de refugiaţi pe un iaht furat care se îndrepta spre România
(18 august 2014)
59 vizualizări
Un portavion al SUA este în drum spre spre Golful Persic
(15 iunie 2014)
52 vizualizări
Intervenţie cu elicopterul pentru lichidarea unui incendiu izbucnit de câteva zile în Apuseni
(2 aprilie 2017)
52 vizualizări
Cod roşu de inundaţii în Teleorman până marţi seară
(22 aprilie 2014)
74 vizualizări
Turcia îşi retrage trupele din Irak la solicitarea SUA
(20 decembrie 2015)
34 vizualizări
Belgia: Doi bărbaţi, suspectaţi de plănuirea unui atac, arestaţi de poliţie
(30 iulie 2016)
57 vizualizări
Descoperire pe aeroporturi franceze. "Allah Akbar", pe avioane europene
(29 noiembrie 2015)
39 vizualizări
Pentagonul studiază limbajul corporal al liderilor străini
(8 martie 2014)
31 vizualizări
Explozie la un liceu din New York
(21 august 2015)
39 vizualizări
Avionul Germanwings: Copilotul ucigaş ar fi exersat prăbuşirea în cursa anterioară
(6 mai 2015)
39 vizualizări
Încă o persoană a murit din cauza gripei, numărul deceselor ajungând la 100
(14 martie 2018)
58 vizualizări
Fostul deputat William Brînză, pus sub control judiciar, după audierea sa la DIICOT
(14 mai 2015)
77 vizualizări
Parada maşinilor de epocă
(17 mai 2014)
60 vizualizări
ANM: Informare de ninsori viscolite şi ploi
(11 noiembrie 2016)
56 vizualizări
Dosarul silicoanelor ajunge în instanţă. 64 de persoane au fost trimise în judecată
(12 iulie 2014)
82 vizualizări
Doi fraţi de 13 şi 15 ani au fot omorâţi de un şofer beat
(18 decembrie 2016)
86 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























