O locomotivă a luat foc în mers, în apropierea oraşului Buzău. Mai multe echipaje de pompieri au ajuns la faţa locului pentru a stinge focul.
Alina Predescu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători, a declarat pentru Digi24 că în zonă este circulaţia este întreruptă. „Angajaţii CFR au identificat problema, au oprit trenul, s-au organizat la faţa locului, pasagerii au fost coborâţi şi au fost urcaţi în alt tren. Până la remedierea circulaţiei traficul feroviar este oprit. S-a creat o comisie pentru a stabili cauzele izbucnirii acestui incendiu”, a spus Alina Predescu.
Potrivit acesteia, cei 50 de călători au fost preluaţi de alt tren şi transportaţi în siguranţă către destinaţie – Buzău.