Cel puţin 200 de deţinuţi au evadat dintr-un penitenciar de minimă securitate din Brazilia, ca urmare a unei revolte, dar aproximativ jumătate au fost prinşi în câteva ore, au declarat autorităţile, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Deţinuţii au evadat din penitenciarul Jardinopolis, aflată la aproximativ 160 de kilometri nord-vest de Sao Paulo.

Autorităţile au declarat că deţinuţii au dat foc la mai multe celule în cursul dimineţii de joi şi au în timpul haosului iscat au reuşit să evadeze.

Nu există informaţii că ar fi existat victime în urma incidentului.

Potrivit cotidianului Folha de S.Paulo, închisoarea găzduia peste 1.800 de deţinuţi.

Mediafax