Zece pasageri ai unui autocar care circula pe autostrada A 1, în judeţul Argeş, au coborât de urgenţă din maşină, joi, după ce din autovehicul a început să iasă un fum dens, echipajele de pompieri trimise la faţa locului constatând că acesta a fost degajat din cauza unei defecţiuni a unui cablu electric. Autotovehiculul nu a luat foc şi nimeni nu a fost rănit.
 

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş au fost solicitaţi să intervină, joi, pe autostrada A 1, la kilometrul 98, pe sensul de mers Bucureşti -  Piteşti, unde dintr-un autocar aflat în mers a început să iasă un fum dens.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat că pompierii de pe autospeciala de stingere cu apă şi spumă ajunşi la locul incidentului au constatat că autocarul nu a luat foc, însă din cauza unui cablu electric de la compartimentul motor a fost emanat mult fum.

Cei zece pasageri aflaţi în autovehicul s-au autoevacuat, niciunul dintre ei nefiind rănit.

Circulaţia pe autostradă nu a fost afectată în urma incidentului.