Cel puţin 17 persoane au fost ucise duminică în urma exploziei unei bombe într-o piaţă din zona de nord-vest a Pakistanului, la numai o zi după ce armata a anunţat că este pe punctul de a încheia o ofensivă împotriva militanţilor islamişti, informează DPA.
De asemenea, peste 50 de persoane au fost rănite în atacul care i-a vizat pe membrii unei comunităţi musulmane şiite din districtul Kurram, aflat în apropierea graniţei cu Afganistanul.
O grupare radicală sunnită a revendicat atacul cu bombă şi afirmat că scopul a fost de a pedepsi comunitatea şiită pentru faptul că s-a alăturat miliţiilor sprijinite de Iran în Siria.
Această grupare, denumită Lashkar-e-Jhangvi al-Alami, a mai afirmat că va desfăşura şi alte atacuri dacă musulmanii şiiţi pakistanezi vor mai trimite voluntari pentru a susţine forţele loiale preşedintelui sirian Bashar al-Assad.
Mass-media internaţională a relatat săptămâna trecută că luptători şiiţi pakistanezi au fost recrutaţi de agenţi iranieni pentru a lupta împotriva militanţilor Statului Islamic în Siria.
Acest atac a avut loc la o zi după ce armata pakistaneză a anunţat că este foarte aproape să-i prindă pe ultimii insurgenţi care au legături cu organizaţia teroristă Al-Qaeda.
Purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, generalul Asim Bajwa, a declarat sâmbătă că au fost ucişi 3.400 de rebeli talibani de la lansarea ofensivei împotriva acestora în iunie 2014.