Miniştrii de Externe din Rusia şi Belarus au anunţat că vor dezvolta un răspuns militar în legătură cu instalarea pe teritoriul Europei a elementelor antibalistice NATO în România şi Polonia, pe care Moscova le consideră o ameninţare la adresa securităţii globale.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi omologul său belarus, Vladimir Makei, şi-au anunţat luni, la Minsk, decizia de a coopera în contracararea elementelor antibalistice, fără a oferi alte detalii, informează Voice of America.

Tot luni, Rusia şi Belarus au exprimat preocupare în legătură cu instalarea elementelor antibalistice NATO în România şi Polonia, denunţând apariţia "liniilor de confruntare" în Europa.

Avem aceleaşi preocupări în privinţa securităţii europene, în contextul în care colegii noştri din ţări NATO încearcă să stimuleze confruntările şi să avanseze infrastructura militară spre est, în apropierea frontierelor noastre", a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, după întâlnirea cu omologul său belarus, Vladimir Makei.

AGERPRES