Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să se pronunţe marţi în două dosare importante. Magistraţii trebuie să dea sentinţa definitivă în dosarul în care omul de afaceri Gruia Stoica a fost condamnat în primă instanţă la patru ani închisoare cu executare în legătură cu trucarea unei licitaţii publice organizate de Complexul Energetic Oltenia. Al doilea dosar este cel în care fostul europarlamentar Adrian Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită şi trafic de influenţă, informează Agerpres.

În cazul lui Gruia Stoica, pronunţarea a fost amânată la termenul din 9 februarie pentru data de 23 februarie. 

Pe 5 martie 2015, Gruia Stoica a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. 

În acelaşi dosar, avocatul Doru Boştină a primit trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, însă decizia a fost atacată la instanţa supremă. 

Potrivit DNA, în luna mai 2013, Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni. 

Conform fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru SE Işalniţa). 

La data de 17 ianuarie 2014, CE Oltenia a transmis invitaţii de participare la procedura în cauză (organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) către CFR Marfă, SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti (GFR) şi alte trei societăţi comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale dispuse să ia parte la procedura de licitaţie era data de 29 ianuarie 2014. 

CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând Complexului Energetic Oltenia şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru). 

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană care controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale. Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia. 

Procurorii susţin că, în acest context, avocatul Boştină i-a promis lui Gruia Stoica faptul că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi pentru realizarea traficului de influenţă un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra directorului general al CFR Marfă.

***

În cazul lui Adrian Severin, pe 9 februarie, ÎCCJ a amânat pentru 23 februarie pronunţarea acestei sentinţe. 

Adrian Severin a fost trimis în judecată în septembrie 2013, fiind acuzat că, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la publicaţia britanică "The Sunday Times", care efectuau o investigaţie sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care aceştia pretindeau că o susţin, pe de altă parte. 

"La suma menţionată se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuţiilor din perioada ianuarie - martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înţelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra a doi deputaţi din Comisia juridică, a raportorului Comisiei pentru afaceri economice şi monetare din legislativul european, precum şi asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienţilor companiei pe care cei doi susţineau că o reprezintă", susţin procurorii. 

Potrivit DNA, în vederea încasării sumei de 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe mail uneia dintre cele două persoane. 

Trei europarlamentari - Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler şi austriacul Ernst Strasser - ar fi acceptat "să-şi vândă serviciile" unor jurnalişti ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul "ajutorului" pentru adoptarea unor amendamente. 

Conform anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg, iar întrebat de unul din jurnalişti dacă a fost uşor să-l convingă pe colegul deputat să depună amendamentul, Severin a răspuns că până la un anumit punct i-a fost greu, dar că în cele din urmă acesta a acceptat ideea, "însă a fost o adevărată muncă". 

Eurodeputatul sloven şi cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renunţând astfel la imunitatea parlamentară, în schimb Adrian Severin a refuzat, susţinând că este vorba de "o înscenare pusă la cale de persoane care au acţionat ca agenţi provocatori şi cu o motivaţie politică".