Adrian Manolache, directorul Loteriei Române, a demisionat. Informaţia a fost confirmată de Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor,anunţă Digi24. Manolache este directorul instituţiei din primăvara anului 2013. Acesta va rămâne în funcţie până pe 8 mai.
Reamintim că toţi şefii Loteriei Române din perioada 2004-2015 vor fi audiaţi de procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul privind desfăşurarea fără licenţă a jocurilor de noroc de tip slot-machine.
Peste 6.200 de aparate au fost puse sub sechestru, într-un depozit.
Ancheta în care Compania Naţională Loteria Română (CNLR) şi trei persoane juridice sunt urmărite penal pentru desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie de activităţi în domeniul jocurilor de noroc este la început, procurorii urmând să audieze toţi foştii şefi ai CNLR din 2004 şi până în prezent, au declarat surse judiciare, care citează documente ale anchetatorilor Parchetului Curţii de Apel Bucureşti.
Potrivit Rise Project, conturile Loteriei au fost blocate de procurori pentru venituri din jocuri de noroc fără licenţă. Prejudiciul estimat: peste 100 de milioane de euro. Alte 130 de milioane de euro ar fi încasări ilegale.