Un infractor deosebit de periculos a fost adus joi în ţară, din Marea Britanie, pentru a executa o pedeapsă de 25 de ani de închisoare pentru omor şi tâlhării, fapte comise în România, Franţa şi Marea Britanie, informează Mediafax.
Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, are de executat 25 de ani de închisoare, după ce, în perioada 2010 -2011, a săvârşit mai multe fapte de omor deosebit de grav, tâlhărie şi vătămare corporală gravă, pentru care a fost condamnat atât de instanţa din România, cât şi de cea din Marea Britanie.

PUBLICITATE
 

"În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorită?ile din Marea Britanie, o escortă a Poli?iei Române a adus în ţară un bărbat român condamnat la 25 de ani de închisoare, în vederea executării pedepsei. Cel în cauză este considerat un infractor deosebit de periculos, fiind autorul mai multor fapte de omor şi tâlhării, pe teritoriul României, Franţei şi Marii Britanii", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Bărbatul a fost adus în ţară în urma colaborării judiciare internaţionale cu autorităţile britanice, prin intermediul Biroului Naţional Interpol din Poliţia Română.
   
Surse din Poliţie au declarat că bărbatul adus în ţară se numeste Mihai Milea şi este din judeţul Călăraşi.

În 16 ianuarie 2013, Mihai Milea a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la 25 de ani de închisoare pentru omor deosebit de grav. Instanţa a dispus atunci să îi fie scăzută din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive, din 16 decembrie 2011 până în 16 ianuarie 2013.
   
Potrivit surselor citate, în 2010, Mihai Milea a omorât un bătrân din Constanţa. Ulterior, acesta a omorât un alt bătrân, în Franţa, telefonul mobil al victimei fiind găsit asupra lui Milea de către autorităţile din Manchester, Marea Britanie, unde a comis mai multe tâlhării.
   
Sursele citate au precizat că, în timpul petrecut în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, l-a lovit cu un pix în ochi pe un coleg de detenţie.
   
În februarie 2012, procurorii constănţeni l-au trimis în judecată pe Mihai Milea pentru că, în noaptea de 23 spre 24 mai 2010, a ucis un bătrân de 71 de ani care locuia în cartierul Faleză Nord din municipiul Constanţa. Tânărul l-a strangulat cu un şnur şi l-a înjunghiat în partea dreaptă a gâtului cu un cuţit de bucătărie, ascunzând apoi cadavrul sub patul din dormitor. De asemenea, el a furat mai multe bunuri ale victimei, printre care portofelul cu bani, acte şi carduri bancare, telefonul mobil, cheile locuinţei şi ale autoturismului Daewoo Nubira.
  
Mihai Milea a mai fost condamnat la închisoaare, fiind liberat în 20 aprilie 2010, după executarea parţială a unei pedepse de nouă ani închisoare pentru tâlhărie şi violare de domiciliu.