Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora locală 11,20, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP)

Seismul a avut loc la o adâncime de 101 kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost Focşani (34 km), Mărăşeşti (38 km), Covasna (46 km), Râmnicu Sărat (49 km) şi Adjud (50 km).

În luna iulie, în România au avut loc 13 cutremure, cu magnitudini între 2,5 şi 3,9 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe scara Richter şi s-a înregistrat în data de 29 martie, în judeţul Buzău.

Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mişcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimţit şi la Bucureşti.