Avioane de luptă F-16 olandeze au bombardat ţinte ale organizaţiei Statul Islamic în Siria pentru prima dată de la începutul participării Olandei la campania condusă de Statele Unite în Americii, a anunţat marţi Ministerul Apărării olandez, potrivit Agerpres.

“Piloţii au efectuat 10 misiuni deasupra Irakului şi estului Siriei”, a precizat ministerul în raportul săptămânal al operaţiunilor sale.

Este vorba despre primele ţinte vizate în Siria, conform raportului, după anunţul Olandei de luna trecută privind extinderea operaţiunilor sale în Siria la solicitarea Statelor Unite şi a Franţei.

Din octombrie 2014, Olanda a participat numai la operaţiunile coaliţiei din Irak cu patru avioane de luptă F-16 în sprijinul operaţiunilor terestre ale armatei irakiene.

Loviturile aeriene din Siria au vizat „poziţii de luptă, echipamente militare şi obiective strategice ale organizaţiei teroriste Statul Islamic”, a afirmat ministerul, fără a preciza data sau locul acestor atacuri.