Şeful Agenţiei europene pentru managementul cooperării operaţionale la frontierele externe ale UE (Frontex), Fabrice Leggeri, estimează că anul acesta vor ajunge în Europa, venind dinspre Turcia, încă aproximativ un milion de migranţi şi acuză guvernul de la Ankara că nu depune suficiente eforturi pentru a stăvili acest aflux, deşi s-a angajat că va proceda astfel în virtutea acordului convenit cu UE, transmite agenţia EFE.
'În ciuda condiţiilor meteo nefavorabile, în fiecare zi ajung în Grecia între 2.000 şi 3.000 de persoane. Să nu ne facem iluzii. Refugiaţii vor continua să sosească atât timp cât continuă războiul în Siria', a spus Leggeri într-un interviu acordat publicaţiei germane Der Spiegel.
UE şi Turcia au convenit la sfârşitul anului trecut un plan de acţiune prin care guvernul de la Ankara s-a angajat să stăvilească valul de migranţi în schimbul unui ajutor financiar cu o valoare iniţială de trei miliarde de euro — destinat refugiaţilor sirieni de pe teritoriul turc — şi a reluării procesului de aderare a Turciei la UE, precum şi a celui de liberalizare a vizelor pentru cetăţenii turci.
Însă, la fel cum au apreciat şi alţi responsabili europeni, şeful Frontex consideră că Turcia încă nu depune suficiente eforturi pentru a se achita de obligaţia pe care şi-a asumat-o. Guvernul de la Ankara trebuie 'să facă viaţa imposibilă' mafiilor formate de traficanţi, a indicat Fabrice Leggeri, el subliniind că autorităţile turce au 'obligaţia şi posibilitatea' de a acţiona împotriva acestor grupuri infracţionale.
Pe de altă parte, şeful Frontex a negat posibilitatea ca frontiera dintre Grecia şi Macedonia să fie închisă pentru migranţi şi a precizat că obiectivul sporirii efectivelor acestei agenţii europene în respectiva zonă este grăbirea procesului de înregistrare a migranţilor, nicidecum închiderea graniţei.
AGERPRES