Patru persoane au murit sâmbătă seară în localitatea Angers, din vestul Franţei, în urma prăbuşirii unui balcon al unei clădiri, a declarat prefectul regiunii Maine-et-Loire pentru France Info, relatează duminică agenţia DPA şi portalul lacote.ch.

Circa 14 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit spitalului universitar local. Directorul spitalului Michel Pichon a declarat pentru France Info că victimele aveau în jur de 20 de ani.

Prefectul regiunii, Beatrice Abollivier, a declarat postului local ca balconul, care se afla la etajul trei al unei clădiri de pe strada Maille din centrul oraşului Angers, a cedat din cauza numărului mare de persoane, conform portalului lacote.ch. Cotidianul regional Ouest-France relatează că victimele şi cei răniţi erau studenţi care se aflau la o petrecere pentru celebrarea cumpărării locuinţei, conform DPA.

 

AGERPRES