Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat 25 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelui Braşov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive şi trafic de droguri de risc.
În perioada noiembrie 2015 – ianuarie 2016, pe raza municipiului Braşov a fost constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alte persoane, în scopul comercializării atât a drogurilor de risc, cât şi a substanţelor cu efecte psihoactive.
În vederea distribuirii eficiente a substanţelor cu efecte psihoactive liderii grupului infracţional s-au implicat în activităţile de recrutare a persoanelor dispuse să le comercializeze, în special din rândul consumatorilor, reuşind să creeze astfel o reţea având ramificaţii pe raza municipiilor Braşov şi Codlea.
Substanţele psihoactive erau achiziţionate de către membrii grupului infracţional prin intermediul unor site-uri din Marea Britanie destinate experimentelor chimice, produsele fiind comercializate cu specificatii clare de interdictie pentru consumul uman.
Destinatia produselor achiziţionate din Marea Britanie era schimbat de catre membrii grupului astfel că, în procesul de fabricare al « etnobotanicelor » membrii grupului utilizau atât produsul de baza cât şi toluen, acetona sau sodă caustică. Produsul finit obţinut probabil prin fierbere se folosea pentru a stropi fragmente vegetale neutre (plante) iar ulterior era comercializat spre consum cu toate că acesta prezenta un grad ridicat de risc pentru sanatate.
În urma consumului acestor canabinoizi sintetici au fost inregistrate numeroase cazuri de internare în unităţi spitaliceşti a mai multor persoane, în special minori/adolescenţi.
S-a constatat că produsul de bază al acestor etnobotanice este un compus chimic nou cunoscut sub denumirea de «CHIMNACA» fiind raportat în anul 2015 la nivel european de către autoritatile germane ca şi produs psihoactiv nou.
Până la acest moment pe teritoriul Germaniei au fost înregistrate 2 decese si 3 internări în stare gravă urmare a consumului acestui produs.
La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Braşov vor fi aduse, în vederea audierii, 25 de persoane.