O tânără în vârstă de 30 de ani, jurnalistă la Antena 1, a murit, joi seară, în urma unui accident produs pe DN 2 E 85, în judeţul Vrancea, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un copac, transmite corespondentul MEDIAFAX. Este vorba de Iuliana Gătej care conducea secţia social de la Observator şi Antena 3.
Accidentul a avut loc pe DN 2, în localitatea Dumbrăveni, judeţul Vrancea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vrancea, Bogdan Toader, o tânără conducea un autoturism Land Rover dinspre Bucureşti către Focşani, iar la un moment dat aceasta a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac. În urma impactului, şoferiţa a murit pe loc.
Potrivit inspectorului principal Aurel Cristian de la Serviciul Rutier al Poliţiei Judeţene Vrancea, tânăra nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, astfel că a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieşit de pe şosea şi s-a izbit de un copac pe care l-a doborât la pământ, după care s-a răsturnat pe o parte într-o cultură de viţă de vie.
“Şoferiţa unui autoturism Range Rover, care circula dinspre Bucureşti către Focşani, nu a adaptat viteza într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului, a părăsit sensul de mers şi s-a răsturnat în afara şoselei”, a declarat poliţistul.
Conform unor surse din Poliţie, tânăra avea 30 de ani şi lucra ca jurnalist la Antena 1. Ea urma să petreacă sărbătorile alături de familie, la Focşani.
Directorul Antena 3 a avut o primă reacţie pe pagina de Facebook:
”Cum să accepţi că un om tare bun pleacă să petreacă seara de Ajun cu familia şi nu va mai ajunge niciodată? E nedrept! E inuman de nedrept! În seara aceasta am primit o veste cumplită: pierderea unui Om cum rar am cunoscut, Iuliana Gătej!
Nici chiar gândul că în Noaptea de Ajun Dumnezeu îi cheamă doar pe cei mai buni dintre cei buni nu ne poate consola. Poate, cândva, o să acceptăm ideea fără a putea să o înţelegem! Sper doar ca familia ei de la Focşani să găsească puterea de a duce povara unei lovituri cumplite. Cealaltă familie a ei, cea de la Antena 3 şi Observator, va rămâne veşnic neconsolată!”, a scris Mihai Gâdea.