Sorin Oprescu a fost reîncarcerat în Arestul Poliţiei Capitalei, după ce a stat patru zile în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supus unor investigaţii şi i-a fost făcută o coronarografie, medicii stabilind că bolile de care suferă nu impun menţinerea lui în unitatea sanitară.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a plecat marţi, în jurul orei 16.00, din Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Oprescu a ieşit din spital însoţit de doi poliţişti, care l-au urcat în duba Poliţiei şi l-au dus în Arestul Capitalei, unde este încarcerat din 6 septembrie, în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti au decis externarea lui Sorin Oprescu, după ce la coronarografia care i-a fost făcută luni nu au fost găsite probleme foarte grave, bolile de care suferă putând fi tratate în unitatea de arest, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.

Avocaţii lui Sorin Oprescu au declarat, pentru MEDIAFAX, că starea edilului este bună. Aceştia au precizat că l-au văzut pe Sorin Oprescu luni seară, când i-au prezentat şi cererea de probatorii care urmează să fie depusă miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Mediafax