O luare de ostatici este în curs de desfăşurare la hotelul Radisson din Bamako, în Mali, unde au fost auzite focuri de armă. Cel puţin doi indivizi, potrivit unor surse, peste zece, susţin alte surse, ţin ostatici 140 de clienţi şi 30 de angajaţi.
„Grupul hotelier Rezidor, care administrează hotelul Radisson Blu din Bamako, Mali, este la curent cu faptul că o luare de ostatici este în curs de desfăşurare”, spune grupul într-un comunicat. „Potrivit informaţiilor noastre, două persoane reţin 140 de clienţi şi 30 de angajaţi”, se menţionează în comunicat.
„Echipele noastre de securitate sunt în contact permanent cu autorităţile locale pentru a oferi orice ajutor posibil în vederea restabilirii siguranţei în hotel. În acest stadiu nu avem alte informaţii şi continuăm să urmărim îndeaproape situaţia”, declară Rezidor.
Hotelul este în centrul capitalei, iar în jurul clădirii forţele de ordine au stabilit un perimetru de securitate. Presa locală spune că ar fi 13 atacatori.
Tiruri de arme automate se aud în exteriorul hotelului, care are 190 de camere.
Atacul ar fi început la etajul al şaptelea, unde jihadiştii au deschis focul pe culoare, a declarat o sursă din serviciile de securitate, citată de AFP.
Atacatorii ar fi venit la hotel cu o maşină care avea numere de corp diplomatic.
Nordul statului Mali a căzut în primăvara anului 2012 sub controlul grupărilor jihadiste având legături cu al-Qaida. În urma unei operaţiuni internaţionale întreprinse la iniţiativa Franţei în ianuarie 2013, aceste grupări au fost în mare parte dispersate, dar intervenţia militară internaţională continuă şi în prezent, întrucât zone întregi scapă încă de sub control.
Mult timp concentrate în nord, atacurile jihadiştiloir s-au extins de la începutul acestui an către centru, apoi din iunie în sudul ţării
Digi 24