Primarul suspendat al Capitalei Sorin Oprescu a fost transportat la spital, luni seară, din Arestul Poliţiei Capitalei, după ce a acuzat "o stare de slăbiciune", iar după ce o scurtă evaluare medicală a fost readus în arest, au declarat pentru Mediafax surse din Poliţie.
Potrivit surselor citate, Sorin Oprescu, care suferă de diabet, a acuzat "o stare de slăbiciune", iar la recomandarea medicilor din arest a fost dus la spital.
Primarul suspendat al Capitalei ar fi fost transportat la spital cu maşina unităţii de detenţie, iar după o scurtă evaluare medicală a fost readus în Arestul Poliţiei Capitalei.
Surse medicale au declarat pentru Mediafax că Sorin Oprescu a fost dus la Spitalul "Sfântul Ioan" pentru că acuza dureri în piept, suspecându-se un infarct. El a fost suspus unor investigaţii medicale, eliminându-se suspiciunea, apoi a fost readus în arestul Capitalei, au mai spus sursele citate.
Alexandru Chiciu, avocatul lui Sorin Oprescu, declara, întrebat despre problemele de sănătate ale primarului suspendat, că acestuia i s-a făcut rău la Tribunalul Bucureşti, în noaptea arestării sale, având probleme de sănătate care sunt deja de notorietate, însă apărarea nu doreşte să invoce problemele medicale, aceasta fiind "dorinţa lui Sorin Oprescu".
Sorin Oprescu, dus de urgenţă la spital
22 septembrie 2015
(36 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cutremur de magnitudine 4 în judeţul Buzău, urmat de unul de 2,8
(27 martie 2017)
54 vizualizări
Atentat sinucigaş împotriva Academiei de poliţie din Kabul
(8 august 2015)
50 vizualizări
Un avion cu 295 de oameni la bord doborât la graniţa ruso-ucraineană! VIDEO
(17 iulie 2014)
79 vizualizări
O jurnalistă a fost violată în timpul protestelor din Egipt
(4 iulie 2013 - Clara ION)
107 vizualizări
Trupa rock Europe aduce „The Final Countdown“, pe 17 noiembrie, la Sala Palatului
(26 iunie 2014)
51 vizualizări
Prahova, sub cod galben de polei
(26 noiembrie 2014)
47 vizualizări
Distrugătorul USS Donald Cook va sosi în curând în Marea Neagră
(24 mai 2015)
35 vizualizări
Ţările baltice vor să dezvolte un sistem unic de apărare antirachetă
(29 mai 2015)
36 vizualizări
Val de cutremure în Bulgaria
(1 august 2013)
92 vizualizări
Traian Băsescu a promulgat legea privind grupa I de muncă
(23 decembrie 2013)
87 vizualizări
Doi morţi, mai mulţi răniţi şi pagube materiale la nord de Roma, în urma unei tornade
(7 noiembrie 2016)
52 vizualizări
Informare ANM: Ploi în aproape toată ţara, miercuri
(6 august 2014)
64 vizualizări
Şarapova: Am mai jucat cu Simona de două ori, dar acum ea este la un alt nivel
(12 mai 2014)
45 vizualizări
Un bărbat a murit carbonizat şi două persoane au fost rănite, după ce trei autovehicule s-au ciocnit pe DN 2 B, în Buzău
(12 septembrie 2017)
39 vizualizări
Piedone, eliberat din arest
(11 noiembrie 2015)
72 vizualizări
Trafic restricţionat pe A1, Sibiu - Deva, din cauza lucrărilor de reparaţii, asfaltare şi trasare a marcajelor
(8 octombrie 2018)
56 vizualizări
Explozie urmată de incendiu într-un restaurant situat la parterul unui bloc din Capitală
(15 februarie 2018)
28 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026

























