Rusia se pregăteşte să contracareze scutul antirachetă din România şi Polonia. Kremlinul ar urma să folosească celebrele trenuri ale Războiului Rece în variantă îmbunătăţită încărcate cu rachete nucleare, susţin surse din cadrul industriei de apărare ruseşti, citate de agenţia de presă rusă Regnum.

Vestea a fost preluată şi de jurnaliştii de la Sputnik, un portal internaţional de ştiri al guvernului de la Moscova.

Noua generaţie de trenuri care lansează rachete nucleare ar urma să intre în dotarea armatei ruse în 2020, adică la doi ani după instalarea completă a scutului antirachetă european.

Garniturile militare încărcate cu arme atomice arată la fel ca unele civile, ceea ce le face uşor de ascuns.

Însă nu doar Rusia face pregătiri pentru o viitoare confruntare. NATO ia în considerare crearea, la cererea României, a unei flote la Marea Neagră.

Despre „Trenul Apocalipsei", cum a fost denumit de Occident, se vorbeşte încă de la sfârşitul anului 2014. Este un tren special, pe care sunt plasate rachete nucleare şi sistemele de control. Ruşii vor să pună la punct cinci astfel de trenuri, iar fiecare dintre ele ar fi capabil să distrugă un oraş întreg.

Astfel de sisteme militare au fost în serviciul armatei sovietice şi ulterior al armatei ruse până în 2005, când au fost eliminate în baza acordului ruso-american privind distrugerea armelor strategice ofensive.

Digi 24