Rusia a ameninţat Bulgaria că vor exista "consecinţe" pentru interdicţia de survol impusă avioanelor militare ruse care se îndreaptă spre Siria, informează Deutsche Welle.
Kremlinul a cerut explicaţii din partea Bulgariei pentru refuzul de acordare a dreptului de survol, argumentând că este vorba de echipamente pentru "combaterea terorismului".
"Problema nu este despre măsurile de retorsiune pe care Rusia le va lua împotriva Bulgariei într-un mod sau în altul... Însă este vorba de o problemă care subminează viitorul relaţiilor noastre", a declarat Leonid Kalaşnikov, vicepreşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe din Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului Rusiei.
Bulgaria a anunţat marţi că a respins o cerere formulată de Rusia de a permite avioanelor militare de transport ruse să survoleze teritoriul bulgar în drum spre Siria în perioada 1-24 septembrie.