Procurorii DNA fac percheziţii, marţi dimineaţă, în Bucureşti şi în cinci judeţe, la peste 60 de adrese, fiind vizate şi sediul Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, al Prefecturii şi sediile a trei primării din judeţ, într-un dosar privind fraude cu fonduri europene.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii de la Serviciul Teritorial Iaşi fac cercetări în două cauze penale care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, asimilate celor de corupţie şi a unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2011-2015.
Astfel, marţi dimineaţă, procurorii DNA fac percheziţii la 62 de adrese din Bucureşti şi cinci judeţe, fiind vizate şi cinci sunt sedii ale unor instituţii publice, iar restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că percheziţiile au loc la sediul Consiliului Judeţean Vaslui, dar şi la Prefectura Vaslui. De asemenea, anchetatorii fac percheziţii şi la primăriile localităţilor Şuletea, Murgeni şi Ştefan cel Mare.
Conform surselor citate, persoanele vizate în acest dosar sunt suspectate de luare de mită, abuz în serviciu şi fals în legătură cu accesarea fondurilor europene şi cu întocmirea documentaţiei în acest sens.