Mai multe persoane au fost rănite, iar altele au fost arestate duminică seara, la sediul Procuraturii Generale din Chişinău, în urma unor confruntări între susţinătorii unui partid care au vrut să intre în sediu, şi poliţie, relatează Radio Free Europe-Radio Liberty (RFE-RL) în pagina electronică.
Potrivit serviciului moldovean al RFE-RL, susţinători ai Partidului Blocul Roşu (radical) au încercat rupă cordonul de poliţie şi să pătrundă cu forţa în sediul Procuraturii.
Poliţia a arestat mai multe persoane, iar alte câteva au fost rănite, potrivit Interfax, citată de RFE-RL, care nu precizează despre câte persoane este vorba.
O femeie a fost spitaliztă, potrivit aceleiaşi surse.
Zeci de mii de persoane au participat duminică la un miting de protest, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) din capitala moldoveană.
După miting, organizatorii protestelor, Platforma Dreptate şi Adevăr (DA), au instalat corturi în piaţă şi au promis, în noaptea de duminică spre luni, că vor rămâne în acest "Orăşel al Demnităţii şi Adevărului" până când le vor fi îndeplinite revendicările.
Platforma DA a anunţat duminică, pentru prima dată, că vrea alegeri anticipate şi că până atunci se va transforma într-un partid politic, potrivit ProTV Chişinău.
Protestatarii au cerut demisia preşedintelui Nicolae Timofti şi alegeri anticipate, în urma unei fraude în care un miliard de dolari a "dispărut" din această fostă republică sovietică, una dintre cele mai sărace ţări din Europa.
Ei au cerut, de asemenea, demisiile unor oficiali, inclusiv de la Banca centrală şi Procuratura Generală.
Potrivit RFE-RL, poliţia estimează că la mitingul antiguvernamental de şase ore au participat peste 60.000 de persoane în piaţa din faţa sediului Guvernului.
Organizatorii, citaţi de AFP, au anunţat că la proteste au luat parte până la 100.000 de persoane.
Protestatarii au scandat sloganuri ca "Ne vrem ţara înapoi!" şi "Jos cu oligarhii".