Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă în hotelul Rozmarin din Predeal, 120 de turişti fiind evacuaţi. Focul s-a declanşat în vestiarul bărbaţilor, aflat la demisolul imobilului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, a precizat pentru AGERPRES că incendiul a fost lichidat înainte de a se extinde în hotel şi doar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la faţa locului.
"Incendiul s-a declanşat în vestiarul bărbaţilor de la demisolul hotelului, în jurul orei şapte. Intervenţia a fost promptă, astfel că incendiul fost lichidat foarte repede fără să se extindă în restul hotelului. S-a acţionat cu trei autospeciale cu apă şi spumă. Două turiste, una în vârstă de 68 de ani din Germania şi alta de 70 de ani din Olanda, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una a fost uşor intoxicată cu fum, iar cealaltă a suferit un atac de panică, dar nimeni nu a fost spitalizat. Deocamdată nu se cunoaşte cauza declanşării incendiului. Se fac cercetări în acest sens", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.
AGERPRES