Procurorii DNA au mers luni dimineaţă la Direcţia de Urbanism a Primăriei Cluj-Napoca, unde, potrivit unor surse judiciare, au stat aproximativ 30 de minute şi au consultat mai multe documente. 

Potrivit unui comunicat al DNA Cluj, anchetatorii fac cercetări cu privire la infracţiuni de corupţie ce ar fi fost comise în perioada 2014 -2016.

”În cursul dimineţii de 10 octombrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în nouă locaţii situate în municipiul Cluj Napoca, dintre care două locaţii situate în incinta aceleiaşi instituţii publice, celelalte vizând domiciliile unor persoane fizice şi sediul unei persoane juridice”, se arată în comunicatul DNA.

Anchetatorii nu au dat mai multe informaţii deocamdată, precizând în documentul citat cĂ vor oferi mai multe detalii ”când împrejurările vor permite”.

Procurorii DNA Cluj au mai făcut percheziţii la Primăria Cluj Napoca în octombrie 2015, când au făcut verificări şi la primăriile Alba Iulia, Sibiu, Târgu Mureş şi Zalău.

La Primăria Cluj-Napoca au fost vizate contracte încheiate de administraţiile locale pentru servicii de deratizare şi dezinsecţie. Instituţia plătise peste 8,4 milioane de lei firmei Coral Impex SRL pentru astfel de servicii pe domeniul public în perioada ianuarie-septembrie 2015.