Judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu vor fi miercuri sub avertizare cod portocaliu de caniculă, în timp ce pentru Capitală şi restul ţării se va menţine codul galben, în toată ţara temperaturile depăşind 35 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit avertizarea cod portocaliu de caniculă, miercuri fiind anunţate temperaturi de 37-38 de grade în zece judeţe din vestul şi sudul ţării.
"În judeţele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu vor fi temperaturi maxime de 37-38 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat", se arată în avertizarea transmisă de ANM pentru miercuri.
Temperaturile maxime vor atinge frecvent, miercuri, 35-37 de grade şi în restul ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş.
Judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare sunt şi marţi sub atenţionare cod portocaliu de caniculă, fiind anunţate temperaturi de până la 38 de grade.
De asemenea, o avertizare cod galben a fost emisă pentru Bucureşti şi celelalte 38 de judeţe, unde marţi sunt temperaturi de 35-37 de grade.