Sesiunea de vară a dus la inculparea, în doar o săptămână, a 11 cadre universitare din Craiova şi Reşiţa

Profesorii sunt acuzaţi că au luat mită pentru ca studenţii să primească note de trecere. Interceptările făcute de anchetatori au arătat că tinerii făceau presiuni uriaşe asupra părinţilor pentru a primi banii solicitaţi de profesori. La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova procurorii au descoperit că studenţii şi-ar fi plătit examenele cu sume cuprinse între 300 şi 400 de euro.

„- Din an în an, deci se spune în facultate, se ştie despre doamna, nu trebuie să investighezi prea mult.

- Câţi bani aţi dat şi cum aţi procedat?

- Deci suma de 100 de euro, într-un plic, la cabinetul doamnei. Depinde de fiecare, într-un plic, într-o cutie de bomboane de ciocolată, sunt diverse metode”.

Din interceptările făcute de procuror rezultă că studenţii faceau presiuni asupra părinţilor pentru a obţine banii necesari cumpărării examenelor, chiar dacă aveau o situaţie fianciară precară.

 

Părinte: Doamne, ai înnebunit, mă?! 600 de mii la un examen?! Sunteţi nebune? Chiar nu ştiţi...? Voi ştiţi cum se muncesc banii ăştia? (...)

Student: Ce să ... Mă, tu ştii cât se plăteşte, mă, un examen?! Că mor când te aud aşa! Mor! Că toate au zis: De ce să nu dăm, când alţii plătesc sute de euro de fiecare?! Mami, deci noi nu ne aranjăm examenul. Înţelegi sau nu?! Sunt nişte atenţii. Chiar trebuie să-ţi demonstrez, să-ţi spun în telefon chestiile astea ?! Chiar nu poţi să te abţii?! Chiar îmi cauţi motiv?! Crezi că te mint? În condiţiile în care ştiu că noi n-avem ce mânca, avem frigiderul gol. Chiar crezi că pe mine nu mă doare că noi n-avem bani sau ce?

Sursa: Discuţie student - părinte

În locuinţele profesorilor universitari, anchetatorii au găsit în total: 55.000 lei, 14.000 euro, dar şi peste 600 de bijuterii din aur. Toate ar fi fost primite înainte sau în timpul sesiunii. Aceeaşi situaţie la universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa.

Aici pe lângă bani, profesorii ar fi cerut şi alte favoruri de la studenţi.

Săruturi pentru note de trecere

„Profesorul m-a întrebat câte examene am avut în iarnă, iar eu i-am răspuns că am avut şapte. Apoi mi-a zis că pentru ele ar trebui să-i dau şapte pupici, câte unul pentru fiecare, menţionându-mi că este o plată bună”.

Sursa: referat PICCJ

Nu sunt singurele cazuri de corupţie în universităţi. Printre cei intraţi în vizorul procurorilor sunt Cosmin Şerbănescu, fost prodecan al Facutăţii de Finanţe Bănci din Bucureşti, condamnat definitiv la şase ani de închisoare pentru luare de mită. Şi Tiberius Epure, fostul rector al Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a primit o pedeapsă de patru ani şi trei luni de închisoare pentru că a primit mită ca să furnizeze subiectele unui examen. Decizia în cazul său este în primă instanţă

sursa DIGI24